Şi cu toate acestea, motorul Ecoboost în trei cilindri de 1,0 litri este unul dintre cele mai aşteptate propulsoare. Este cel mai mic şi cel mai eficient motor Ford de până acum şi care nu se va „opri” doar la Focus, ci se va extinde pe B-Max, C-Max şi poate chiar Mondeo.
De ce s-a ajuns la un asemenea „sacrilegiu”? Simplu. Pentru că mai toate taxele de poluare sunt calculate în funcţie de emisiile de dioxid de carbon şi de capacitatea cilindrică. Dieselurile sunt eficiente, dar sunt mai mari, iar motoarele „simple” pe benzină nu mai sunt la fel de eficiente precum şi-ar dori constructorii.
Cu toate acestea, este încă greu să te gândeşti la un model compact de aproape 1,5 tone că poate fi echipat cu motor de 1,0 litri, capacitate cilindrică de obicei întâlnite la modele de clasă mini, şi nici măcar mică.
Special din acest motiv, înainte să luăm loc la volan am deschis capota motorului pentru a vedea cum se încadrează noul propulsor – şi cum ne aşteptam, în jurul acestuia este foarte mult spaţiu. Chiar Roger Ratley, gasoline powertrain development manager spunea că blocul motor al noului Ecoboost poate încăpea fără probleme pe o hârtie A4. Mai mult, propulsorul are numai 97 kg cu toate că este realizat din fontă şi nu aluminiu, în timp ce motorul de 1,6 litri pe benzină cântăreşte 130 kg.
De la volan se poate spune că motorul este unul foarte rafinat. Spre exemplu, pe autostradă, la 120 km/h se aude mult mai tare zgomotul produs de vânt decât cel al motorului. Chiar şi atunci când este turat mai „violent” la 4.000 – 5.000 rpm propulsorul nu deranjează ocupanţii habitaclului. Sincer aş fi preferat o coloană sonoră mai prezentă, dar să nu uităm targetul motorului.
Spre deosebire de motorul pe benzină aspirat de 1,6 litri, Ecoboostul de 125 CP este mult mai plăcut de condus. Nu urcă în ture la fel de repede precum cel de 1,6 litri de 150 CP, dar este elastic, oferă reprize bune în depăşiri şi poate fi chiar economic. Spre exemplu, pe un drum sinuos de munte, consumul mediu înregistrat de computerul de bord a fost de 8,5 litri/100 km având în vedere că s-a adoptat un stil de condus mai sportiv. Când s-a mers mai economic, consumul a scăzut aproape de 6 litri/100 km.